Iancu, mai furios ca niciodată

Redactor:
Ioan Negoescu
Iancu, mai furios ca niciodată
  • Publicat:
  • Actualizat:

Marian Iancu și Mircea Sandu s-au contrat extrem de dur aseară, în emisiunea Fanatik Show. Mai întâi, președintele FRF a aruncat vorbe destul de grele la adresa bossului de pe Bega, iar replica celui din urmă a venit halucinant, abundând în acuzații extrem de grave la adresa „Nașului”. „Cel care a ajuns la Timișoara este un intrus. Nu am ce discuta cu un om care din punct de vedere intelectual este mult sub mine. Cel mult, are trei clase, dar de tren, că tot a zis el că a crescut în Giulești”, și-a început tirul Mircea Sandu, continuând apoi pe același ton: „Eu n-am umblat niciodată în trening și cu sacoșa după mine. Oricum, întrebați-l pe domnul Iancu câți bani a dat la finala Cupei României de anul trecut. Nicu Gheară mi-a spus că așa a auzit”.  În acel moment, Marian Iancu a intervenit telefonic, cei doi purtând un scurt dialog incredibil:

Iancu: „V-am dat bani în alte conjuncturi, domnule Mircea Sandu, chiar de două ori”
Sandu: „Ce vorbiți, domnule?!”
Iancu: „Odată, la crama unui hotel!!!”
Sandu: „Mă confundați, cu siguranță”
Iancu: „Mergem amândoi la detectorul de minciuni, nu e nicio problemă”, moment în care președintele Federației a întrerupt convorbirea.
Iancu: „L-am liniștit pe Sandu”

Radu Banciu: "E greu să fii vânător de elită în România"

"Septembrie violet", editorial de Dan Filoti

 

Acuzații pe bandă rulantă

Patronul Timișoarei a explicat apoi când i-ar mai fi oferit lui Mircea Sandu bani. „Eram nou intrat în fotbal și am fost sfătuit să dau, dacă vreau să-mi meargă bine. Am dat bani pentru că Sandu mi-a zis că voi fi arbitrat corect, că voi avea câștig de cauză la Comisii. Lui Kassai nu i-am dat, el probabil a luat de la Zambon, de i-a eliberat acel act fals. De ce în doi ani, cei din Federație nu au recunoscut că au emis un document fals? Asta le dovedește complicitatea”, a răbufnit Iancu.

Iancu, Acuzat de dare de mită

Intervenind telefonic în emisiune, Nicu Gheară a explicat episodul din finala Cupei României, de acum un an, dintre Poli și Rapid. „Atunci, o persoană mi-ar fi spus că Marian Iancu ar fi dat în jur de 300.000 de euro lui Kassai, Sandu și Lupescu pentru a câștiga meciul cu Rapid. Am discutat cu Iancu, care mi-a garantat că nu e nimic adevărat și că doar anumite persoane ar fi încercat să destabilizeze lucrurile”, a spus Gheară.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cerasela Rogen, traumatizată după vacanța în India: 'Am trecut și pe lângă casa lui Salman Khan și...' 😲
Cerasela Rogen, traumatizată după vacanța în India: 'Am trecut și pe lângă casa lui Salman Khan și...' 😲
OUT! Nemulțumit de ce se întâmplă la Genoa, semnează cu altă echipă
OUT! Nemulțumit de ce se întâmplă la Genoa, semnează cu altă echipă
Bani de la stat în 2025 pentru locuitorii de la bloc! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Bani de la stat în 2025 pentru locuitorii de la bloc! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Cum au fost surprinse cele două transferuri de la FCSB la aeroport către Antalya
Cum au fost surprinse cele două transferuri de la FCSB la aeroport către Antalya
Hellas Verona va avea un finanţator român! Concurenţă pentru Dan Şucu în Serie A
Hellas Verona va avea un finanţator român! Concurenţă pentru Dan Şucu în Serie A
BREAKING | 3 jucători, OUT de la FCSB. Cine nu va mai juca în acest sezon pentru campioana României
BREAKING | 3 jucători, OUT de la FCSB. Cine nu va mai juca în acest sezon pentru campioana României
Maria Constantin, gafă vestimentară majoră. A lăsat la vedere un detaliu RUȘINOS. Imaginile cu artista au devenit virale: fanii au crezut că nu văd bine
Maria Constantin, gafă vestimentară majoră. A lăsat la vedere un detaliu RUȘINOS. Imaginile cu artista au devenit virale: fanii au…
Anunţul trist al zilei, marea noastră campioană şi-a anunţat retragerea din sport
Anunţul trist al zilei, marea noastră campioană şi-a anunţat retragerea din sport
BANCUL ZILEI. Bulă: - Când am surprins-o pe nevastă-mea în pat cu cel mai bun prieten, ea a rămas încremenită
BANCUL ZILEI. Bulă: - Când am surprins-o pe nevastă-mea în pat cu cel mai bun prieten, ea a rămas încremenită
Bobotează 2025. Tradiții și obiceiuri. Ce nu ai voie să faci pe 6 ianuarie
Bobotează 2025. Tradiții și obiceiuri. Ce nu ai voie să faci pe 6 ianuarie
Singura FIINȚĂ de pe Pământ SUPERIOARĂ omului!
Singura FIINȚĂ de pe Pământ SUPERIOARĂ omului!
Apariţie senzaţională a femeii de 75 de ani care arată ca o adolescentă. Ce a mâncat în fiecare zi din ultimii 30 de ani
Apariţie senzaţională a femeii de 75 de ani care arată ca o adolescentă. Ce a mâncat în fiecare zi din…
Medicul Vlad Ciurea dezvăluie alimentul nelipsit de pe masa românilor, care ne obosește și ne seacă de energie 😲
Medicul Vlad Ciurea dezvăluie alimentul nelipsit de pe masa românilor, care ne obosește și ne seacă de energie 😲
Verdictul care îl distruge pe Călin Georgescu: Hotărârile sunt definitive și general obligatorii. Va fi constatată ca inadmisibilă
Verdictul care îl distruge pe Călin Georgescu: Hotărârile sunt definitive și general obligatorii. Va fi constatată ca inadmisibilă
Greta și logodnicul ei, găsiți morți în vila în care se aflau în vacanță. Polițiștii, șocați de descoperirea făcută
Greta și logodnicul ei, găsiți morți în vila în care se aflau în vacanță. Polițiștii, șocați de descoperirea făcută
Doliu în televiziune de Revelion! A murit cel mai iubit prezentator TV
Doliu în televiziune de Revelion! A murit cel mai iubit prezentator TV
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Crin Antonescu îşi suspendă candidatura la prezidenţiale
Crin Antonescu îşi suspendă candidatura la prezidenţiale
2025: Cât timp se suspendă permisul pentru depășire pe linia continuă
2025: Cât timp se suspendă permisul pentru depășire pe linia continuă
Jador, adevărul despre zvonurile că soția lui e gravidă. Ce a ținut să precizeze live pe TikTok
Jador, adevărul despre zvonurile că soția lui e gravidă. Ce a ținut să precizeze live pe TikTok
×